Avem nevoie de:
-2 tuburi de hârtie igienică
-o coală de hârtie colorată
-foarfece
-riglă
-creion
-lipici
-pistol de lipit cu silicon
-carton pentru baza suportului.
Pentru început măsurăm lungimea unui tub de hârtie și notăm cu creionul; măsurăm în ambele capete ale hârtiei; pentru a înfășura tubul de hârtie este de ajuns latura mică a foii A4 (21 cm).
Trasăm cu linia între cele două marcaje și tăiem. Măsurăm lungimea necesară înfășurării tubului de hârtie și tăiem surplusul; lăsăm cam 1 cm să se suprapună.
Punem lipici pe marginea foii și rulăm foaia pe tubul de hârtie. Lăsăm puțin să se usuce lipiciul, timp în care pregătim celelalte tuburi; eu am făcut un suport din 2 tuburi de hârtie igienică și 1/4 dintr-un tub de prosoape de bucătărie. Am preferat să folosesc 3 tuburi pentru stabilitate.
Între timp punem pistolul de lipit la încălzit. Turnăm silicon pe o parte a unui tub de hârtie și lipim tuburile; ținem apăsat pentru a se lipi bine. După ce lipim tuburile, decupăm un carton pentru bază; punem silicon pe baza tuburilor și lipim baza.
Așa arată suportul meu de pixuri:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu